chiar dacă mă priveai din ușă iar lumina neonului
îți scrijelea dintr-o parte albul pielii
ți-am sărutat numai arsurile deschise în carne
ca un avertisment

am făcut înconjorul trupului tău până când ți-ai sfâșiat pieptul
să pot intra cu picioarele oarbe de febră
acolo unde nu ai fost niciodată
tu

liniștită
ai sculptat un alfabet chirilic în sângele meu
cu zile de formă și mâini
care și-au pierdut mințile după atât de multă lumină
trezită și căzută la pământ

clară până la celulă
mi-ai povestit cum m-am născut
dintr-o oră
purtată la încheietură ca o eroare esențială
cum te-am trăit în mâinile goale
cum te-am umblat de la început până la sfârșit
dezarmat și neutru

mâine
când am să devin tu
ai să mă iubești la fel de transparent?